Educație financiară gratuită pentru cadrele didactice și manageriale formate în cadrul Centrului Formare Continuă și Leadership
Departamentul Educația adulților și Dezvoltare personală din cadrul Centrului Formare Continuă și Leadership (CFCL) al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” a desfășurat, la 1 decembrie, în parteneriat cu Fundația pentru Educație Financiară „OK”, atelierul cu genericul „Inițiative educaționale inovatoare: Fitness Financiar”. Activitatea se înscrie în șirul de ateliere gratuite, organizate pentru cadrele didactice și manageriale înscrise la Programul „Academia Managerului debutant” în perioada septembrie – noiembrie 2022.
Cei peste 160 de participanți au abordat în cadrul atelierului cele mai importante aspecte ale educației financiare, împreună cu Tatiana Gaugaș și Greta Hîncu, formatori în cadrul Fundației „OK”. De asemenea, au executat online teste de educație financiară și au comentat rezultatele acestora, făcând comparație cu date naționale și internaționale. Au învățat ce înseamnă siguranța financiară, cum să economisească banii, cum să distribuie bugetul în dependență de nevoi și priorități, ce atitudine să ia față de bani, cum să își facă rezerve pentru a putea gestiona situațiile de criză etc.
Conform declarațiilor făcute de Viorica Andrițchi, director al Centrului Formare Continuă și Leadership, în contextul acordului de parteneriat între CFCL și FEF „OK”, atelierul susmenționat vine să dea start unor colaborări frumoase, unor serii de întâlniri fructuoase. Respectiv, de educație financiară se vor bucura și cadrele didactice și manageriale înscrise la programele planificate pentru anul 2023.