În perioada 9 -12 noiembrie, Viorica Andrițchi, directorul Centrului de Formare Continuă și Leadership al Universității de Stat „Ion Creangă” și Tatiana Verdeș, șeful Departamentului Educația adulților și Dezvoltare personală au participat la Conferința internațională ”Sharing and Learning for Mentoring in Education” organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Evenimentul a fost inițiat de Ministerul Educației din România, în cadrul parteneriatului strategic pentru dezvoltarea carierei de profesor „Profesionalizarea carierei didactice- PROF” și desfășurat în parteneriat cu Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Conferința internațională ”Sharing and Learning for Mentoring in Education” a reunit 60 de speakeri și peste 140 de participanți (profesioniști implicați în activități de predare și instruire, cercetători, factori de decizie din domeniul educației, cadre didactice din învățământul superior, cadre didactice din învățământul pedagogic liceal și a celor din școlile de aplicație pentru practica pedagogică, specialiști în educație) care au luat parte la 10 workshop-uri.