Departamentul Psihopedagogie, Management și Educația Adulților din cadrul Centrului de Formare Continuă și Leadership al UPSC propune, pentru perioada octombrie–decembrie 2026, o ofertă diversificată de programe de formare pentru cadrele didactice și de conducere.
Acestea sunt adresate profesioniștilor din educație care își doresc aprofundarea competențelor, obținerea creditelor profesionale sau dobândirea unei microcalificări.
Oferta de formare cuprinde două direcții principale:
Management educațional și leadership
- programe de perfecționare și microcalificare, la nivel de bază, avansat și expert;
- management pentru cadrele din învățământul profesional tehnic;
- leadership și dezvoltare personală;
- coaching și mentorare.
Psihopedagogie, psihologie și sprijin educațional
- psihopedagogie pentru învățământul extrașcolar și profesional tehnic;
- psihopedagogie specială și formarea formatorilor;
- psihologie educațională;
- logopedie.
Activitățile se vor desfășura în format flexibil, prin îmbinarea activităților auditoriale cu lucrul individual.
Perioada de desfășurare: octombrie–decembrie 2026.
Locurile sunt limitate, iar înscrierea se realizează online, prin formularul disponibil pe pagina CFCL: Înscriere la programele de formare.
