Sâmbătă, 05 noiembrie, peste 250 de cadre didactice din instituțiile de învățământ preșcolar au participat la un masterclass gratuit, organizat de Departamentul Educație timpurie și Învățământ primar din cadrul Centrului Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Activitatea a fost desfășurată online și a pus în dezbatere „Disciplinarea pozitivă a copiilor de vârstă preșcolară”.
Pe parcursul celor două ore Nadejda Baraliuc, doctor, lector universitar, a prezentat un șir de acțiuni și sugestii benefice pentru disciplinarea corectă a copiilor, dar și pentru încurajarea părinților și educatorilor.
Drept subiect al discuțiilor au servit copiii care mușcă, copiii care vorbesc cuvinte urâte, copiii care recurg la violența fizică și copiii obișnuiți să mintă. Pentru a prezenta exemple plauzibile întregului auditoriu, la baza dezbaterilor au stat experiențele părinților și ale educatorilor.
În final, participanții la masterclass au fost de acord că disciplinarea copilului este un proces îndelungat. Comportamentul inadmisibil nu se schimbă într-o secundă, iar bătaia este metoda prin care părintele/educatorul riscă să-i producă nu doar dureri fizice, ci și să-i trezească sentimente de răzbunare, astfel înrăutățind demersul educației. În general, pedeapsa grea îl poate împiedica pe copil să regrete ceea ce a făcut, de aceea este recomandat să fie eliminat comportamentul nepotrivit prin „time-out”, distragerea atenției și verbalizarea în mod calm a conflictului. La fel, aceste metode pot fi puse în practică chiar înaintea apariției unui comportament agresiv sau periculos.
Mai jos prezentăm câteva dintre sfaturile adresate părinților și educatorilor care optează pentru disciplinarea pozitivă a copiilor:
- puteți să îi îmbrățișați scurt sau să le zâmbiți după ce ies din „time-out”;
- opriți imediat comportamentul inadmisibil, dar cu blândețe;
- încercați să deduceți singuri și rapid ce s-a întâmplat;
- aplecați-vă la nivelul lor, ca să-i puteți privi în ochi;
- arătați că înțelegeți sentimentele negative care au declanșat conflictul;
- cu cât vorbiți mai puțin, cu atât mai mari sunt șansele ca cel mic să vă asculte;
- restabiliți liniștea;
- ajutați copilul să-și exprime verbal sentimentele.
Șirul activităților cu tematici actuale va continua. Pentru a fi la curent, consultați zilnic pagina noastră web.