COACHING ȘI MENTORARE ÎN LEADERSHIP la CFCL
Un nou modul tematic despre coaching și mentorare în leadership, inițiat și desfășurat de Departamentul Educația adulților și Dezvoltare personală din cadrul Centrului Formare Continuă și Leadership al UPSC, a fost lansat la 19 aprilie 2023.
Programul destinat liderilor și managerilor școlari, care-și doresc îmbunătățirea abilităților de leadership, dar și care susțin, promovează mediile de lucru sănătoase și pozitive, a fost lansat de formatoarea Tatiana Verdeș, dr., conf. univ. Subiectul discuțiilor în primul atelier a vizat „Puterea întrebărilor în leadership”. Tematica a fost analizată minuțios, tridimensional, făcându-se referire la întrebarea simplă (definiție, tipuri, funcții), la liderul-coach (de la mentalitate la competență), dar și la întrebarea folosită drept instrument de bază a unui lider-coach.
Participanții la atelier au exersat formularea corectă a întrebărilor, dar și a răspunsurilor. De asemenea, au fost analizate cele cinci stiluri de leadership: autoritar sau dictatorial, democratic sau participativ, tranzițional, strategic și transacțional. În acest sens, Tatiana Verdeș a subliniat importanța comunicării și interacționării liderului cu membrii colectivului, adaptarea unui sau altui stil la anumite contexte și persoane, fapt ce duce la buna abilitate de a conduce și de a motiva oamenii. La fel, au fost puse în dezbatere competențele în coaching prezentate într-o diagramă a competențelor esențiale.
Atelierul a culminat cu reacții venite din partea participanților care și-au verbalizat aprecierea pentru oportunitatea de a esențializa necesitatea formării profesionale autentice.
Vă așteptăm cu mare drag și la următorul atelier din cadru modulului tematic „Coaching și mentorare în leadership” care va avea loc pe data de 26 aprilie. Pentru detalii accesați linkul: https://cfcl.upsc.md/2023/04/coaching-si-mentorare-in-leadership-modul-tematic-gratuit/