În perioada 26-30 mai, peste 100 de pedagogi din învățământul primar au susținut probele de atestare la specialitatea Pedagogie în învățământul primar.
În acest context, angajatele Centrului Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Angela Teleman, dr., conf. univ., șefa Departamentului Educație Timpurie și Învățământ Primar și Tatiana Dubineanschi, dr., conf. univ., Catedra Pedagogie în Învățământul Primar al UPSC, membru al Departamentului Educație Timpurie și Învățământ Primar din cadrul CFCL, desemnate, în baza rezultatelor concursului organizat de Ministerul Educației și Cercetării, drept președinte ale comisiei de atestare la specialitatea Pedagogie în învățământul primar, au avut misiunea de a asigura buna desfășurare a concursului.
Menționăm că toți membrii comisiei de atestare au depus efortul maxim pentru ca întreg procesul să se desfășoare în conformitate cu REGULAMENTUL de atestare a cadrelor didactice din învăţământul general, punând accent pe: stabilirea obiectivă a nivelului de competenţă profesională a cadrelor didactice în conformitate cu standardele profesionale; crearea cadrului motivaţional pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, pentru realizarea maximă a potenţialului intelectual şi creativ al acestora; creşterea responsabilităţii personale a cadrului didactic față de propria sa carieră didactică; motivarea pedagogilor pentru realizarea performanţelor de tip investigaţional şi aplicativ în demersul educaţional.