Abordarea TEACH în formarea cadrelor didactice la CFCL

Pe 4 mai 2026, Departamentul Educația adulților și Dezvoltare personală din cadrul Centrului de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a lansat modulului tematic „Standardele de excelență în predare prin prisma instrumentului TEACH”. Activitatea a fost desfășurată în parteneriat cu Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, instituție care a și găzduit această etapă de profesionalizare a cadrelor didactice.

Sub ghidajul dr. Tatiana Verdeș, conferențiar universitar, formator național și expert în educație, participanții au fost familiarizați cu o schimbare de paradigmă, trecerea de la evaluarea intuitivă a lecției la o analiză structurată, bazată pe indicatori comportamentali observabili și măsurabili.

Instrumentul TEACH a fost prezentat ca o abordare practică de lucru, în care calitatea predării este demonstrată prin ceea ce se întâmplă efectiv în sala de curs, nu e o presupunere sau o apreciere generală. În cadrul activității, s-a vorbit despre lecția care devine un spațiu de observare directă, în care accentul se pune pe comportamente concrete ale cadrului didactic și ale elevilor, iar feedback-ul este utilizat ca instrument de îmbunătățire continuă a procesului didactic. Participanții au abordat cele patru direcții esențiale ale predării eficiente, vizibile în desfășurarea lecției: cultura clasei, mediul de învățare, modul de instruire și dezvoltarea competențelor socio-emoționale. Astfel, au descoperit cultura clasei, descrisă prin modul în care se construiește relația dintre profesor și elev, cu accent pe respect reciproc, siguranță în exprimare și un climat care încurajează participarea activă. De asemenea, au asociat mediul de învățare cu organizarea clară a lecției, cu reguli stabilite din start și cu o gestionare eficientă a timpului, astfel încât elevii să urmărească ușor etapele activității.

În ceea ce privește instruirea, accentul a fost pus pe rolul activ al profesorului în procesul de învățare: explicarea clară, verificarea constantă a înțelegerii, corectarea pe loc și stimularea elevilor să gândească critic și să argumenteze răspunsurile. Aceste elemente sunt considerate esențiale în formarea viitorilor specialiști din domeniul medical.

Componenta socio-emoțională a vizat modul în care elevii își dezvoltă autonomia, capacitatea de a lucra în echipă și reziliența în fața sarcinilor complexe, elemente importante pentru performanța profesională ulterioară.

În final, participanții au reținut mesajul-cheie al abordării: „Ce vezi, ce spui, ce ajustezi”, formulă care sintetizează logica instrumentului TEACH și pune accent pe observarea directă și ajustarea permanentă a practicii didactice.