Instituțiile de Educație Timpurie „Andrieș”, „Guguță” și Grădinița Mândrești din raionul Telenești au participat la sesiuni de formare profesională continuă, organizate de Centrul de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Activitățile au fost desfășurate în cadrul Programului Național „Investim în Profesori”, ediția pentru educatori, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul sprijinirii cadrelor didactice în dezvoltarea competențelor necesare pentru o educație modernă și incluzivă.
Formatorii SAP Tatiana Lungu, Elena Nastas, Inga Grosu și Tatiana Vlaicu au abordat subiecte de actualitate precum prevenirea și combaterea bullyingului în grădinițe, strategii de intervenție, diversitatea și incluziunea în educație, cerințele educaționale speciale și consilierea copiilor din grupuri vulnerabile etc. Sesiunile au oferit educatoarelor din Telenești instrumentele și metodele necesare pentru a adapta curriculumul la nevoile fiecărui copil și pentru a crea un mediu educațional incluziv.
Subiectele discutate au inclus și consilierea cu accent pe dezvoltarea unui mediu educațional sigur și empatic. Formatorii au prezentat strategii eficiente pentru gestionarea diversității în grupe de copii și adaptarea metodelor de lucru pentru a răspunde nevoilor copiilor cu cerințe educaționale speciale, subliniind importanța colaborării dintre educatori, părinți și specialiști pentru a asigura incluziunea fiecărui copil în procesul de învățare.
Sesiunile au fost apreciate de participanți pentru caracterul lor practic și pentru oportunitatea de a discuta provocările reale întâlnite în activitatea zilnică, oferind soluții concrete și aplicabile în educația preșcolară.