Departamentul Educație timpurie și Învățământ primar din cadrul Centrului de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” a desfășurat, pe 16 septembrie curent, un webinar, destinat cu precădere cadrelor didactice, cu tematica „Metode și tehnici utile în disciplinarea pozitivă a preșcolarilor – exemple de bune practici”. Evenimentul a fost dirijat cu multă inspirație de formatoarea Nadejda Baraliuc, dr., lect. univ.
Discuțiile s-au axat pe marginea unor subiecte legate de ameliorarea comportamentului reprobabil al copiilor mici (cum ar fi al picilor care mușcă și al celor care vorbesc urât) prin aplicarea unor tehnici cât se poate de potrivite și eficiente (de exemplu, o tehnică capabilă să oprească comportamentul agresiv este cea a distragerii atenției, numită „time-out” sau oprire), cu oferirea de „idei și remedii salvatoare”, într-o atmosferă veritabilă de schimb de experiență.
La fel, s-a dat o definiție exhaustivă cu privire la „disciplinarea pozitivă”, o măsură ce presupune și niște „pedepse pozitive”, cu prezentarea unor exemple și sugestii lucrative în raport cu situații concrete ce vizează atât copiii, cât și părinții (capacitatea de a fi pro-activ, de a profita de momentele de liniște și de a evita pedepsele excesive).
În context, s-au făcut referiri la autoarea americană Nancy Samalin, care în cartea sa „Love and Anger: The Parental Dilemma” („Dragoste și furie: Dilema parentală”) a realizat o „abordare contabilă a comportamentului nepotrivit”, prin indicații prețioase la utilizarea tehnicii time-out („Ia o pauză!”) în vederea obținerii unei disciplinări pozitive prin procedee („trucuri”) adecvate. Un capitol substanțial al lucrării este rezervat unor sugestii și încurajări destinate părinților și educatorilor, cu prezentare de cazuri reale din viață.
Periodic, mersul cursiv al webinarului se succeda de completarea de către participanți, în contextul celor discutate, precum și de sesiuni de întrebări și răspunsuri, care treceau în dezbateri, acestea fiind purtate cu un deosebit entuziasm și spirit constructiv, de certă utilitate.
Clasa virtuală a întrunit peste 200 de participanți, un indiciu de-a dreptul relevant despre actualitatea temei abordate.


