CFCL a desfășurat formări în IET „Buratino” din satul Copceac, Ceadâr-Lunga

Instituția de Educație Timpurie „Buratino” din satul Copceac, raionul Ceadâr-Lunga, a devenit gazda unei serii de formări profesionale destinate educatorilor, organizate în cadrul Programului Național „Investim în profesori”. Susținute de formatorii Centrului de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, acestea reprezintă un pas semnificativ în consolidarea calității educației preșcolare din regiune.

Programul, extins acum și în instituțiile preșcolare, este parte a inițiativei Ministerului Educației și Cercetării, care și-a propus să îmbunătățească competențele a peste 3000 de educatori la nivel național. În acest sens, au fost alocați aproximativ 6 milioane de lei din bugetul de stat, subliniind angajamentul guvernului față de dezvoltarea profesională a cadrelor didactice.

Formările de la IET „Buratino” au reunit un grup de educatori, care beneficiază de instruiri gratuite, cuantificate cu 10 credite la modulul Psihopedagogie. Tematicile abordate în cadrul sesiunilor de instruire sunt adaptate nevoilor actuale ale cadrelor didactice, acoperind subiecte precum cadrul normativ al activității didactice, relația educatorului cu copiii și părinții, relevanța învățării și educația incluzivă.

Cursurile de formare profesională continuă desfășurate demonstrează impactul pozitiv al Programului național „Investim în Profesori”, contribuind la îmbunătățirea calității educației preșcolare și la creșterea profesionalismului cadrelor didactice din UTA Gagauzia și din întreaga țară.

Echipa de formatori ai CFCL implicată în aceste sesiuni este compusă din specialiști de înaltă calificare, recunoscuți pentru expertiza lor atât teoretică, cât și practică. Aceștia includ doctori în științe ale educației, conferențiari universitari și metodiști cu grad didactic superior, care au demonstrat de-a lungul carierei lor un angajament profund față de dezvoltarea continuă a educației timpurii. Profesionalismul și dedicarea lor asigură o experiență de învățare valoroasă și inspiratoare pentru toți participanții.

Amintim că programul de formare se desfășoară într-un format hibrid, cu minim 70% dintre ore alocate instruirii directe în instituție și maxim 30% online, asigurând, astfel, flexibilitatea necesară pentru educatorii implicați. În total, sunt prevăzute 300 de ore de formare, dintre care 75 de ore de contact direct, 100 de ore de studiu individual, 35 de ore de activitate de follow-up și 90 de ore de consiliere și mentorat pe toată durata anului 2024.

AICI ESTE IET BURATINO DIN SATUL COPCEAC
FORMATOR CARABET NATALIA, SUBIECTELE ABORDATE VIZEAZA EDUCAȚIA HOLISTICĂ A COPIILOR; PARTENERIATUL CU FAMILIA