Profesori din Florești, instruiți pentru un învățământ modern și sigur

Centrul de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” a organizat recent sesiuni de formare profesională în mai multe instituții de învățământ din raionul Florești, ca parte a Programului Național „Investim în Profesori”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării.

La Gimnaziul „Eustafie Popescu” din Băhrinești, formatoarea Tatiana Verdeș a condus discuții despre Inteligența Emoțională (IE) și impactul acesteia asupra mediului profesional. Cadrele didactice au aprofundat rolul IE în crearea unui mediu de lucru sănătos și eficient, esențial pentru gestionarea conflictelor și luarea deciziilor în condiții de stres.

Sub îndrumarea Tatianei Mirzenco profesorii de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Florești și filialele sale din Sevirova și Trifănești au explorat concepte esențiale legate de democrația participativă în școală. Discuțiile s-au concentrat pe importanța implementării principiilor democratice în comunitățile școlare și stabilirea unor reguli clare pentru buna funcționare a acestora.

În cadrul sesiunilor de la Gimnaziul Gura Camencii, formatoarea Victoria Plămădeală a abordat problema bullying-ului, subliniind necesitatea unui mediu educațional sigur și prietenos pentru toți elevii. Profesorii au discutat despre strategii eficiente de prevenire și combatere a acestui fenomen, având ca scop crearea unui climat de încredere și respect în școală.

La Gimnaziul Vertiujeni, sub îndrumarea formatoarei Elena Railean, cadrele didactice au demonstrat creativitate și gândire critică în soluționarea problemelor concrete. Aceste sesiuni au evidențiat importanța atitudinii proactive și a dezvoltării competențelor esențiale pentru viața de zi cu zi, contribuind la o educație centrată pe elev.

Tot la Gimnaziul Vertiujeni, Ecaterina Moga, psiholog și coach, a facilitat sesiuni pe tema învățării conștiente și a dezvoltării relațiilor interpersonale dintre cadre didactice, părinți și elevi. Aceasta a subliniat responsabilitatea comună în educație și a oferit o analiză critică a miturilor educaționale contemporane.

În continuarea acestui demers, noi experiențe au fost aduse la IP Gimnaziul Gura Căinarului, sub îndrumarea Dr. Moga. Profesorii au fost încurajați să adopte o abordare deschisă și conștientă în colaborarea cu elevii și părinții, discutând teme fundamentale precum stilurile de învățare, teoria inteligențelor multiple și importanța învățării conștiente.

Aceste sesiuni de formare au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, oferindu-le competențele necesare pentru a răspunde provocărilor educaționale actuale și pentru a sprijini formarea unor comunități școlare mai eficiente și mai sigure. Programul „Investim în profesori” rămâne un pilon important în susținerea evoluției continue a sistemului educațional.