800 de profesori din școlile de arte participă la un program de perfecționare organizat de CFCL

Centrul de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a lansat, la 28 septembrie 2026, un program de perfecționare destinat cadrelor didactice din instituțiile de învățământ artistic.

Programul, destinat profesorilor din școlile de arte din domeniile muzical, plastic și coregrafic, reunește 800 de cadre didactice. Formarea urmărește actualizarea și dezvoltarea competențelor profesionale necesare activității didactice în domeniul educației artistice, prin raportare la schimbările curriculare și la specificul fiecărui profil.

Programul are un volum de 300 de ore, echivalentul a 10 credite, și include activități de formare, studiu individual, follow-up, consiliere și mentorat. Cel puțin 75% dintre orele de contact direct se vor desfășura cu prezență fizică, ceea ce permite realizarea activităților practice și interacțiunea directă dintre formatori și participanți.

Conținutul programului este structurat în jurul a trei direcții de formare. Actualizarea competențelor curriculare și de evaluare vizează Noul Plan-cadru și Metodologia de evaluare a competențelor artistice, cu abordări adaptate particularităților disciplinelor muzicale, plastice și coregrafice. Dezvoltarea competențelor metodologice va fi susținută prin master class-uri dedicate unor metode inovative de predare a artelor și prin activități aplicative, orientate spre valorificarea acestora în procesul educațional. Dezvoltarea competențelor de management educațional va aborda managementul clasei și managementul comunicării, pornind de la situații și provocări specifice activității profesorilor din instituțiile de învățământ artistic.

Un element al programului îl constituie componenta de sprijin profesional după activitățile de formare. Prin follow-up, consiliere și mentorat, participanții vor avea posibilitatea să discute aplicarea competențelor dobândite și să identifice soluții pentru situațiile întâlnite în propria activitate didactică.

La finalizarea integrală a programului și promovarea evaluării, cadrele didactice vor primi certificatul de perfecționare seria CPF, însoțit de suplimentul descriptiv.