Formabili CFCL au beneficiat de consultanță în domeniul bunei organizări a procesului de atestare
Aproximativ 200 de cadre didactice înregistrare la programele de formare profesională continuă, specialitățile Pedagogie preșcolară și Pedagogie în învățământul primar, desfășurate în cadrul Centrului Formare Continuă și Leadership, au beneficiat de consultanță în domeniul bunei organizări a procesului de atestare.
Formatoarea Angela Teleman dr. conf. univ., șefa Departamentului Educație Timpurie și Învățământ Primar împreună cu invitata specială, Marcelina Baleca, șef serviciu învățare pe tot parcursul vieții din cadrul Ministerului Educației și Cercetării au răspuns la o serie de întrebări pentru a ajuta profesorii să parcurgă corect pașii spre obținerea sau confirmarea gradului didactic.
Așa cum prevede regulamentul, Marcelina Baleca a îndemnat profesorii să demareze procesul de atestare cu un an înainte de expirarea termenului de valabilitate a gradului didactic prin depunerea cererii de atestare și a fișei de atestare. Acestea sunt examinate în cadrul Consiliului pedagogic al instituției de învățământ, dar nu mai târziu de 15 septembrie a fiecărui an. Experta a atenționat că gradul didactic se acordă conform specializării iar cadrele revenite din concediul de maternitate, din concediile prevăzute de Codul Muncii, din funcții elective, confirmă gradul în al 5-lea an de activitate efectivă. Cadrele didactice care se încadrează în sistemul educațional, după o perioadă de absență, sunt în drept să solicite conferirea gradului didactic deținut anterior, a cărui termen de valabilitate a expirat. De asemenea, metodiștii din instituțiile de învățământ sunt în drept să solicite conferirea aceluiași grad didactic pe care-l dețin la disciplina predată.
Procesul de atestare, așa cum a specificat reprezentanta ministerului, necesită o activă implicare. Referire s-a făcut atât la etapa instituțională, desfășurată anual în perioada octombrie-februarie, ce include realizarea tuturor activităților educaționale la nivel instituțional. La fel și etapa raională/ municipală/ republicană (aprilie-iunie) care prevede realizarea Studiilor de caz, (pentru conferirea gradului II la nivel de OLSDI), Interviului de evaluare a competențelor profesionale, prezentarea proiectelor de succes din practica educațională (în cazul conferirii gradului I și superior). Au fost discutate și probele desfășurate la nivel instituțional care includ: 2 ore publice (pentru gradul II, I, superior), o activitate extracurriculară (gradul II și I), o activitate de formare (gradul I), 2 seminare metodologice, traininguri (gradul superior), fișa de atestare completată care confirmă acumularea creditelor necesare.
Marcelina Baleca a vorbit desfășurat și despre activitatea comisiilor de atestare, despre criteriile de evaluare, utilizarea schemei de convertire a punctajului în calificative, algoritmul de prezentare a situației didactice etc.
Punând accent pe debirocratizarea instituțiilor de învățământ, expertul MEC a atenționat că pachetul de documente care trebuie să ajungă la ministerul de resort nu trebuie să conțină altceva decât: cerere, curriculum vitae, copiile actelor de studii, fișa de evaluare și fișa de atestare. Toate celelalte acte sunt păstrate de administrația instituției, care de fapt și este garanția pentru calitatea educației oferite de cadrele didactice din instituție.