Studiem Psihologia învățării adulților împreună cu formatorii CFCL
Formabilii Centrului Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” au abordat Psihologia învățării adulților în cadrul unui nou modul de dezvoltare personală organizat de Departamentul Educația adulților și Dezvoltare personală.
Obiectivele cursului au vizat înțelegerea specificului învățării adulților, cunoașterea legităților și principiilor învățării adulților și aplicarea lor în practică, familiarizarea cu stilurile de învățare și importanța valorificării inteligenței multiple în procesul de formare a adulților etc.
Învățarea este o permanentă schimbare de comportament, dar și un rezultat al experienței și al activităților incluse în procesul de schimbare. Inga Platon a prezentat câteva caracteristici ale maturizării în contextul vieții familiale, profesionale, sociale. La fel, a vorbit despre coordonatele dezvoltării la 20 și respectiv 35-40 de ani, dar și despre maturizarea intelectuală. Cadrele didactice au fost antrenate în realizarea unor teste de autoapreciere a rezultativității activității profesionale, fapt ce le-a permis să mediteze asupra calității serviciilor oferite pentru sistemul educațional.