AM DAT STARTUL!!!

Centrul de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” a dat start cursurilor de perfecționare în cadrul programului „Investim în profesori”, lansat de Ministerul Educației și Cercetării.

La evenimentul de lansare a primului modul, Psihopedagogie (10 credite), organizat la 8 noiembrie, a.c, au participat peste 100 de cadre de conducere din diferite instituții de învățământ din țară. În cadrul activității online au fost stabilite conexiuni și discutate eventualele obiective comune ce implică nemijlocit: cadrul normativ, inteligența emoțională, relația cadrului didactic cu elevii, parteneriatele și comunicarea cu pedagogul și părinții elevilor, relevanța învățării, educația incluzivă etc.

Programul include 75 de ore de contact direct cu formatorii, 100 de ore de studiu individual, 35 de ore de follow-up și până la 90 de ore de mentorat și consiliere pentru fiecare instituție de învățământ. 

Amintim că programul „Investim în profesori” va fi realizat de 6 furnizori de formare continuă în consorțiu.