În perioada 24-28 iunie 83 de beneficiari ai programului de recalificare “Educație pentru societate”, înmatriculați în anul de studii 2023-2024 în baza Contractului semnat dintre Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”, au susținut tezele de recalificare și au obținut o nouă calificare – profesor de Educație pentru societate.
Cursanții au ales ca subiecte de cercetare aspecte ale procesului de formare la elevi a competențelor pentru o cultură democratică: Formarea și dezvoltarea competenței de gândire critică și analitică în cadrul orelor de “Educație pentru societate”; Impactul exercitării dreptului la opinie în formarea spiritului civic la “Educație pentru societate”, treapta gimnazială; Cunoașterea și valorificarea patrimoniului cultural la lecțiile de “Educație pentru societate” și “Geografie”; Valorizarea diversității culturale prin intermediul disciplinelor “Educație pentru societate” și “Istoria românilor și universală” în ciclul gimnazial; Modalități de dezvoltare a competenței specifice Valorizarea demnității umane și a drepturilor omului în cadrul disciplinei “Educație pentru societate”, treapta gimnazială; Dezvoltarea spiritului civic al elevilor în cadrul activităților extra-curriculare din învățământul profesional tehnic. Studiu de caz: Colegiul ,,Gheorghe Asachi” din Lipcani; Modalități de dezvoltare a competenței de empatie la elevii de la treapta gimnazială. Studiu de caz: IP Gimnaziul Ratuș, r. Telenești; Rolul mass-media în promovarea valorilor democratice la orele de “Educație pentru societate”; Valorificarea tradițiilor și obiceiurilor în procesul de formare a competenței “valorizarea diversității culturale” în cadrul activităților extra-curriculare etc.
Comisiile de Stat formare din: Președinți – Ludmila Tihonov, dr. în istorie, conf. univ. și Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, dr. în pedagogie, Directoarea Liceului Teoretic “Al. Ioan Cuza” din mun. Chișinău; Vicepreședinte – Valentina Ursu, dr. în istorie, conf. univ.; Membri: Larisa Noroc, dr. în istorie, conf. univ., Valentina Enachi, dr. în istorie, conf. univ., Corina Savițchi, lector universitar, au apreciat calitatea lucrării, a prezentării publice și abilitatea profesorilor de a susține un interviu pe marginea lucrării, conform următoarelor cerințe: actualitatea temei, originalitate, realizarea obiectivelor cercetării; calitatea/complexitatea metodologiei cercetării; relevanța practică a studiului efectuat; calitatea exprimării scrise și orale; coerența în succesiunea ideilor; respectarea regulilor de redactare a lucrării; selectarea materialului bibliografic; calitatea prezentării (lizibilitate, grafică, elocvență etc.); experiența personală; exprimarea poziției personale etc.
Au fost menționate tezele elaborate de cursanții: Galușciac Alexandr, Cislaș Natalia, Suvac Sergiu, Costețchi Galina, Rusu Veronica, Popov Natalia, Petrea Natalia, Bontei Ana, Bucătari Tatiana, Cicala Ana, Ciuntu Carolina, Nicolaev Natalia, Sîrbu Mariana, Vicol Aurelia, Vulturean Eugeniu, Scobioală Nadejda, Volontir Boris, Fortuna Adelina, Vasilachi Tatiana ș.a.
Lucrările au fost elaborate sub îndrumarea și sprijinul conducătorilor științifici: Valentina Ursu, Larisa Noroc, Valentina Enachi, Rodica Solovei, Valentina Samoilenco, Viorel Bolduma, Natalia Cebotar, Galina Gumen.
FELICITĂRI TUTUROR ABSOLVENȚILOR ȘI CONDUCĂTORILOR ȘTIINȚIFICI!