Maeștri internaționali invitați pentru a se implica în formarea formatorilor CFCL

Unul dintre scopurile principale stabilite de Programul Național de formare continuă a cadrelor didactice ,,Investim în profesori”, inițiat și finanțat de Ministerul Educației și Cercetării, este formarea formatorilor, considerată crucială în asigurarea calității activităților de perfecționare. În acest context pentru formatorii Centrului de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” au fost organizate un șir de activități susținute de maeștri formatori, invitați din afara țării, cu o pregătire solidă în educația adulților.

În săptămâna curentă formatorii au deprins experiențe de învățare, autoreflecție și colaborare, practică reflexivă și activă alături de Roberta RENATI, psihoterapeut sistemic, ambasador digital, formator internațional, Noah Innovation for Health, Italia.

Experta le-a vorbit despre experiențele profesionale personale și despre resursele digitale inovative care vin să diversifice dar și să facă activitatea formatorilor interactivă și interesantă. În acest context, le-a descoperit câteva instrumente digitale eficiente pentru învățarea la distanță. Totodată, a îndemnat participanții să reflecte asupra diferitor moduri în care mediile și instrumentele digitale pot modela, facilita și, uneori, contesta procesul de învățare. Formatorii au fost deschiși: să analizeze și să reflecteze asupra utilizării curente a instrumentelor digitale în predare; să exploreze instrumente digitale care pot îmbunătăți învățarea la distanță; să împărtășească idei, perspective și practici.

Menționăm că anterior formatorii au beneficiat de activități moderate de: Mihaela VOINA, doctor, conferențiar universitar, formator internațional, Universitatea Transilvania din Braşov, România și Daniel MARA, doctor, profesor universitar, formator internațional, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, România.