Astăzi, 19 iunie 2025, la Colegiul de Ecologie din Chișinău s-a desfășurat sesiunea de formare profesională cu tema „Strategii didactice interactive în VET”. Activitatea a fost organizată de Centrul Republican de Dezvoltare a Învățământului Profesional (CRDÎP), din cadrul Centrului de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
La instruire au participat 38 de cadre didactice și manageriale, care au beneficiat de expertiza formatorilor dr. Ion Achiri, conferențiar universitar, și Octavian Vasilachi, șef al CRDÎP. În cadrul programului, cei doi specialiști au abordat metode moderne de predare, menite să stimuleze învățarea activă, colaborativă și centrată pe competențe.
Temele discutate au inclus învățarea bazată pe proiecte, utilizarea tehnologiilor digitale în procesul educațional, metode de lucru interactive și adaptarea strategiilor didactice la cerințele actuale ale pieței muncii. Activitatea a oferit participanților oportunitatea de a analiza studii de caz, de a reflecta critic asupra propriilor practici și de a explora noi abordări didactice.
Mulțumim echipei manageriale și metodice a Colegiului de Ecologie pentru implicarea activă și pentru sprijinul oferit în organizarea și desfășurarea acestei sesiuni.
Această instruire face parte dintr-un program mai amplu derulat de CRDÎP, care susține dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul profesional tehnic la nivel național, în format fizic sau online, în funcție de solicitările instituțiilor beneficiare.


